Manifest

Din subteranele paginilor de Facebook, Instagram sau TikTok, din mijlocul camerei luminate de o veioză la miezul nopții, de la masa din bucătărie unde aburește cafeaua dimineața, din parcuri și din cafenele, din școli, grădinițe, biblioteci și librării ia naștere o nouă mișcare socială.

Curajoasă și neînfricată, gata de luptă, aceasta e decisă ca acum ori niciodată să-și revendice un drept fundamental: DREPTUL LA LECTURĂ.

A VENIT VREMEA ca toți cei care citesc – zilnic sau ocazional, cei care au citit cândva, dar s-au oprit, descurajați, cei care vor să citească mai mult și vor să înceapă acum, cei care știu că la baza unei societăți sănătoase se află lectura – SĂ SE UNEASCĂ.

Implică-te

România citită

Ceas

2866 ore

13

Casa

Locuri partenere

Citate preferate

Ghilimele

Nimic în lume nu îi provoacă omului mai multă reținere decât să pornească pe calea care îl poartă către el însuși.

Demian
de Hermann Hesse

Trimis de

_Gabi_

_Gabi_

31 Jan 2026

Ghilimele

Fulgii de zăpadă cad cu unu și câte doi; Am zăpadă pe geacă și zăpadă pe pantofi; E zăpadă pe tufișuri și zăpadă pe copaci - Acum ninge peste tot, dacă vreți. ~ Leroy F. Jackson

I am the seed that grew that tree
de Fiona Waters

Trimis de

AndreeaLore

AndreeaLore

13 Jan 2026

Ghilimele

Epistola asta e foarte poetică. Nu-ți închipui că e o cerere de haine uzate subtil ticluită. Trebuie citită pe înserat, când apa lacului se izbește foarte ritmic de maluri.

Corespondenta
de James Joyce

Trimis de

adria74

adria74

05 Jan 2026

Ghilimele

... citim și ca mod de a înfrunta caracterul aleatoriu al vieții noastre. Să citești o carte scrisă de o minte pătrunzătoare, empatică, înseamnă să vezi peisajul în toate amănuntele sale stranii.

Omul care iubea cărțile
de Patrick deWitt

Trimis de

AlAl

AlAl

28 Dec 2025

Ghilimele

... ce primăvară nesăbuita, care deschidea mugurii minusculi, iar Olive nu putea îndura faptul ca, timp de atâția ani anotimpul ăsta o făcuse fericită. Nu crezuse că va deveni vreodată imuna la frumusețea lumii materiale, dar uite ca se întâmplase.

Olive Kiteridge
de Elizabeth Strout

Trimis de

AlAl

AlAl

26 Dec 2025

Ghilimele

Poveștile ne unesc, dar cele nespuse ne separă.

Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării
de Elif Shafak

Trimis de

poetulRess

poetulRess

15 Dec 2025

Blog

Galerie utilizatori

Parteneri

Ești sigur că vrei să salvezi datele introduse?